FCM si Brasovul au dat-o la pace la Targu Mures

FCM Targu Mures nu a reusit decat o remiza pe teren propriu in fata Brasovului, intr-un meci foarte tensionat, cu multe ocazii de gol, dar fara nicio modificare pe tabela. Cele doua echipe si-au impartit perioadele de dominare, muresenii avand insa un usor plus la capitolul ocazii.

Desi numarul mare al faulturilor comise de ambele parti in prima repriza ar fi dat impresia ca jocul a fost unul extrem de fragmentat si anost, meciul dintre FCM si Brasov a aratat multimii mari de spectatori din tribune un fotbal frumos, chiar mult peste media campionatului.

Gazdele au fost mai prezente in joc in primele 10 minute, avand o prima ocazie de gol prin Florin Dan, insa Brasovul a inclinat apoi terenul, odata cu ocazia mare avuta de Mugurel Buga in minutul 12, cand torpila lui a fost scoasa de la coltul lung de Albut. A urmat o perioada de foc la poarta muresenilor, cu Viveiros si Chipciu avand cateva sanse uriase de a deschide scorul. Distefano chiar a trimis in bara in minutul 13, dupa ce a executat la coltul scurt o lovitura libera de pe dreapta, din unghi inchis.

Dupa o prima jumatate de ora de joc incins la poarta gazdelor, echipa lui Trombetta a intors armele si spre poarta lui Felgueiras. Portarul Brasovului a intervenit formidabil in pozitie de unu la unu la sutul lui Claudiu Bumba din minutul 35, pentru ca doua minute mai tarziu Didi sa rateze incredibil din careul mic, dupa ce a trimis cu capul direct in bratele portarului. Pana la pauza, Chipciu si apoi Florin Dan au mai creat doua mari ocazii de gol, insa prima repriza s-a incheiat fara gol marcat.

Daca in prima jumatate a meciului jocul incins a produs numeroase ocazii, in partea a doua a intalnirii tensiunea s-a mentinut, ritmul de joc a ramas la fel de ridicat, insa ocaziile au fost inlocuite de nervi. Faulturi multe, cartonase galbene si un meleu general in minutul 60 au scazut calitatea partidei, una care risca sa se strice de tot.

Jucatorii s-au calmat insa in timp si au reluat jocul frumos pe contre. Cu un sfert de ora inainte de final echipa lui Sumudica a scapat miraculos la doua mari ocazii ale gazdelor, faze care au urmat unor lovituri de colt. La una dintre aceste faze Distefano a respins incredibil cu pieptul de pe linia portii lovitura de cap a lui Dan Matei. Cateva minute mai tarziu Subotic si-a trecut si el in cont inca o mare ocazie, dupa ce a sutat dezamagitor mult peste transversala din fata lui Felgueiras.

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 10/12/2011, in FC Brasov, FCM Tg. Mures, Fotbal, Liga 1 and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: