Wesley a castigat pentru Vaslui derbyul Moldovei

FC Vaslui a castigat cu mari emotii partida de pe teren propriu cu Otelul Galati, golul lui Wesley din prima repriza facand diferenta intre cele doua echipe. Trupa lui Hizo a jucat mai bine in prima repriza, insa galatenii au echilibrat jocul in repriza secunda. Otelun nu a reusit egalarea desi a jucat ultimele minute in superioritate numerica, dupa ce Paul Papp a fost eliminat.

Dupa o partida senzationala cu Lazio Roma, Vasluiul a revenit cu ghetele in fotbalul romanesc, intr-un meci tot pe teren propriu, dar cu Otelul Galati, campioana Romaniei. Distanta mica din clasamentul Ligii 1 dintre cele doua echipe a facut ca meciul sa aiba o importanta deosebita atat pentru cele doua combatante, cat si pentru ierarhia provizorie a campionatului.

Si pentru suporteri a avut meciul o mare importanta, la Vaslui deplasandu-se aproape 400 de fani ai Otelului. Meciul a inceput intr-o atmosfera incendiara la propriu, dupa ce din primul minut suporterii galateni au aprins torte in tribune. Pentru cateva minute jocul a fost intrerupt, pentru ca fanii oaspetilor sa fie calmati, operatiune la care a participat si Dorinel Munteanu.

Pana la urma situatia s-a calmat si jocul s-a reluat cu Vasluiul avand initiativa. Elevii lui Viorel Hizo au presat tot mai insistent iar in minutul 11 Wesley Lopes a deschis scorul, in urma unei faze superbe a lui Sanmartean. Otelul a incercat sa dea replica doua minute mai tarziu, cand sutul lui Marius Pena a ocolit de putin tinta, insa galatenii au pierdut apoi din viteza si s-au trezit dominati iar de gazde.

Pana la pauza, Adailton (31′), Sanmartean (38′) si iar Wesley (40′) s-au mai aflat in fata golului, insa Branet si apararea galateana au reusit sa limiteze proportiile scorului. Cu la fel de mult entuziasm au intrat vasluienii si in repriza secunda, cand insa s-au trezit si otelarii. Viglianti i-a probat reflexele lui Cerniauskas in minutul 58, pentru ca la faza urmatoare de atac Wesley sa rateze golul desprinderii din pozitie ideala.

Cateva minute mai tarziu, Sanmartean a fost faultat de Viglianti si jucatorul Vasluiului s-a resimtit, fiind inlocuit in scurt timp de Viorel Hizo. Iesirea lui Sanmartean a anulat fantezia din atacul Vasluiului, ceea ce a dat oportunitatea Otelului sa atace cu mai mult curaj. Marius Pena a aparut foarte periculos la finalizare in doua faze, dar in minutul 69 a trimis peste poarta, pentru ca doua minute mai tarziu Cerniauskas sa retina lovitura lui de cap.

Vasluiul putea inchide meciul in minutul 82, in urma unei lovituri de colt de pe dreapta. Centrarea a ajuns excelent la Wesley care a sutat din doar cativa metri, dar Branet a salvat Otelul cu un reflex de zile mari.

Cand mai era doar un minut pana la expirarea timpului regulamentar de joc, Vasluiul a ramas in inferioritate numerica, dupa ce Paul Papp a primit doua galbene in decurs de sapte minute, primul primit pentru o simulare, iar al doilea pentru un fault din spate. Insa Otelul n-a mai avut nici timp, dar nici forta si concentrare pentru a mai putea reveni pe tabela.

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 04/12/2011, in FC Vaslui, Fotbal, Liga 1, Otelul Galati and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: