Pandurii se salveaza, Steaua deraiaza

Pandurii Tg. Jiu a fost aproape de o victorie meritata in fata Stelei in meciul de la Turnu Severin. Gorjenii au condus cu 1-0 prin golul lui Stromajer din prima repriza, Steaua egaland prin Cristi Tanase in repriza secunda, contrar cursului jocului. Gorjenii au avut numeroase ocazii de gol intr-o partida dominata aproape in intregime de echipa lui Petre Grigoras, care cu aceasta remiza este ca si salvata de la retrogradare. Steaua, in schimb, ramane departe de titlu si poate pierde chiar si locul de Europa League.

In fata unui stadion intesat cu suporteri, in majoritate stelisti, Pandurii Tg. Jiu si Steaua au inaugurat nocturna stadionului din Turnu Severin, multimea de spectatori din localitate fiind atrasa mai mult de faptul ca arena lor are in sfarsit nocturna decat de faptul ca juca Steaua.

Trupa lui Grigoras a luat fraiele meciului in maini inca din primele minute, iar in minutul 9 Stromajer a amenintat pentru prima data serios poarta lui Tatarusanu, care a retinut din doua atingeri sutul slovenului. Dupa doar un minut Chiriches a trimis mingea in poarta Stelei in urma unei centrari din corner, dar arbitrul Radu Petrescu a vazut un fault al lui Viera la Tatarusanu si nu a validat golul.

Doar doua minute au trecut si Tatarusanu a aparut din nou salvator, respingand incredibil de langa bara o minge trimisa cu capul de Bacila din apropiere. Apoi Lemnaru a iesit la rampa, acaparand lumina reflectoarelor cu cateva faze de contraatac in viteza care au creat panica in defensiva debusolata a ros-albastrilor. De doua ori a fost in pozitie clara de gol atacantul gazdelor, insa de fiecare data dupa ce a ramas singur in fata portii cu Tatarusanu sutul sau a fost parat miraculos de ingerul pazitor al Stelei.

Abia in minutul 25 a reusit echipa din Ghencea sa expedieze prima minge spre poarta adversa. Latovlevici a centrat de pe stanga din corner pana la Bonfim, fundasul reluand cu capul peste poarta. Cea mai mare sansa de gol a ros-albastrilor a venit din greseala, in minutul 39 o centrare ciudata a lui Bonfim depasindu-l pe Mingote in fata portii, pentru ca apoi balonul sa intalneasca transversala.

Chiar daca Steaua a reusit sa mai echilibreze raportul posesiei, Pandurii au ramas la fel de periculosi, iar in minutul 42 au reusit sa sparga gheata. Lemnaru a patruns fenomenal pe dreapta, l-a fentat usor pe Geraldo si a pasat altruist de langa linia de fund la Stromajer, care cu o simpla lovitura de cap din cativa metri a trimis balonul in plasa peste Bonfim.

Dupa o prima repriza in care gorjenii au tras zece suturi la poarta, dintre care sase au fost cadrate, fata de doar un sut spre poarta al Stelei, Sorin Cartu l-a trimis la pauza in teren si pe Janos Szekely, dupa ce Gigi Becali a facut o criza de nervi.

Insa mai periculosi tot gorjenii s-au aratat, Lemnaru fiind iar aproape de gol in minutul 53. Dupa o lovitura libera executata anemic de stelisti, acestia reusind astfel primul sut pe spatiul portii, partida a continuat cu doua goluri nevalidate din cauza unor pozitii de offside, cate unul de fiecare parte. Mai intai Maicon si apoi Vranjes s-au vazut in situatia de a accepta decizia corecta a brigazii de arbitri.

O faza care nu anunta nimic deosebit a adus in minutul 68 golul egalizator al Stelei. O centrare de pe dreapta a fost deviata nefericit de un fundas al gorjenilor pana la Cristi Tanase, care cu un voleu spectaculos din 14 metri l-a executat pe Mingote.

Pana la final, ritmul de joc a scazut simtitor, doar cateva faze fiind mai importante in ultimele minute. Sutul lui Voiculet din minutul 88, cel al lui Onofras din primul minut de prelungiri si ratarile lui Voiculet si Hidisan din ultimele secunde n-au produs modificari pe tabela, meciul terminandu-se cu o remiza norocoasa pentru Steaua si nedreapta pentru Pandurii.

Anunțuri

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 28/04/2011, in Fotbal, Liga 1, Pandurii Tg. Jiu, Steaua and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: