Craiova respira din nou. Victorie in Banie cu FCM

Universitatea Craiova a obtinut prima victorie dupa 12 etape de seceta, invingand pe FCM Tg. Mures cu 2-1 pe Ion Oblemenco. Florin Costea a deschis scorul pentru olteni in minutul 6, Lucian Raduta a egalat pentru ardeleni in minutul 29, pentru ca Subotic sa inscrie golul victoriei cu 5 minute inainte pauza.

Singura echipa din Liga 1 care a reusit sa nu primeasca gol in ultimele trei etape s-a dus pe Ion Oblemenco mai mult in excursie. Ioan Ovidiu Sabau a decis sa-i tina pe banca inca din start pe titularii de baza, Florin Dan, Iencsi, Didi si Diego Ruiz.

Craiova venea dupa remiza surprinzatoare din Giulesti si avea un moral bun, dar si sperante renascute in lupta de evitare a retrogradarii. Oltenii au inceput in forta meciul si in minutul 6 Florin Costea a deschis scorul in urma unui contraatac fulgerator incheiat cu sut cu dreptul din marginea careului.

Primul gol marcat de Florin Costea in acest sezon n-a adus mai mult tupeu in jocul oltenilor. A doua oara cand au ajuns la poarta adversa gazdele a fost in minutul 22, cand Subotic a luftat incredibil din pozitie ideala. Apoi Craiova a facut tot mai evident pasul inapoi. Echipa oaspete a profitat si a aparut tot mai amenintator in preajma careului advers. Iar in minutul 29 Lucian Raduta a restabilit egalitatea pe tabela, dupa ce fundasii craioveni s-au intrecut in greseli in fata propriei porti.

Cu cinci minute inainte de pauza Craiova a trecut iar in avantaj. Dananae l-a servit perfect pe Subotic in marginea careului mic, iar acesta si-a luat revansa pentru ratarea din minutul 22. Bosniacul a trimis perfect cu capul langa bara din dreapta, fara sperante pentru Balauru.

La pauza, Ioan Ovidiu Sabau l-a trimis in teren pe Florin Dan, in locul fundasului Cordos. Mutarea a adus mai multa creativitate in jocul oaspetilor, FCM revenind la jocul incisiv de la jumatatea primei reprize. Astafei putea restabili egalitatea pe tabela in minutul 54, insa sutul sau plasat din marginea careului a trecut foarte aproape de bara din dreapta.

In minutele urmatoare, Laurentiu Reghecampf a schimbat integral linia de atac, de pe teren iesind pe rand ambii marcatori. Mai intai Florin Costea a fost inlocuit cu Stoianof, pentru ca apoi Vlad Bujor sa intre in locul lui Subotic. Stoianof putea inscrie al treilea gol al gazdelor in minutul 59, in urma unui contraatac, insa Balauru s-a evidentiat cu o interventie salvatoare la sutul atacantului.

Cu un sfert de ora inainte de final, s-a decis si Sabau sa schimbe atacul prin introducerea lui Didi si Ruiz. Jocul insa nu s-a modificat radical, nici pentru Craiova, nici pentru FCM. Ba mai mult, dintr-un joc pe contre cu un ritm bun, meciul s-a transformat in unul inchis, in care ambele echipe s-au anihilat reciproc la mijlocul terenului.

Anunțuri

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 14/04/2011, in FCM Tg. Mures, Fotbal, Liga 1, U Craiova and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: