Vasluiul castiga si fara Wesley: 2-0 cu U Cluj

FC Vaslui a obtinut a doua victorie cu 2-0 din acest an, dupa ce a invins pe teren propriu pe Universitatea Cluj, in ultimul meci al etapei 20. Golurile vasluienilor au fost marcate de Paul Papp si Adailton, cel mai bun jucator al meciului. Daca in prima repriza meciul a fost arbitrat de Augustus Constantin, in repriza a doua acesta s-a accidentat si a fost inlocuit cu arbitrul de rezerva.

Fara Wesley in teren, suspendat pentru cartonasele galbene primite in acest sezon, Vasluiul a primit vizita celor de la Universitatea Cluj, echipa aflata in cautare disperata de puncte. Moldovenii veneau dupa o victorie in primul meci oficial din acest an, meci castigat in mare parte datorita lui Wesley.

Insa lipsa vedetei Vasluiului nu s-a resimtit in meciul din etapa 20. Desi partida a inceput cu un joc echilibrat, Vasluiul si-a impus treptat ritmul de joc si a trecut la conducerea ostilitatilor, iar in minutul 11 a venit si prima ocazie de gol. Gabriel Canu a reluat cu capul o centrare a lui Adailton, insa Marius Popa a fost la post.

Adailton a fost de fapt principala arma a trupei lui Viorel Hizo, experimentatul brazilian fiind artizanul majoritatii fazelor ofensive ale moldovenilor. Adailton a aparut de cateva ori si la finalizare, dar fara sa reuseasca sa trimita pe cadrul portii, la fel cum a facut si Milanov, Rivas sau Papp in minutele urmatoare.

Ocazii de gol au avut si ardelenii. Adrian Cristea a reprezentat principalul pericol in jumatatea de teren vasluiana, insa cea mai mare ocazie de gol a venit de la italianul Ascoli, care, in minutul 35 a trimis incredibil cu capul pe langa poarta, dupa ce Kuciak iesise complet aiurea la o centrare din corner.

Pana la urma scorul a fost deschis cu doua minute inainte de pauza. Adailton a centrat lung din corner, mingea a ajuns in stanga la Sanmartean, care i-a asezat perfect pe cap mingea lui Paul Papp, iar fundasul a inscris de langa bara din dreapta.

La pauza niciunul dintre cei doi tehnicieni n-au facut schimbari, dar imediat dupa startul reprizei a doua a aparut si prima schimbare de unde nu se astepta nimeni. Centralul Augustus Constantin a acuzat o accidentare si n-a mai putut continua sa conduca meciul, in locul sau intrand arbitrul de rezerva, Emil Voicu.

Jocul s-a disputat aproximativ dupa acelasi scenariu, chiar daca clujenii au fost mai activi in ofensiva decat in prima repriza. Dar toate eforturile trupei lui Ionut Badea de a egala s-au dovedit zadarnice.

Nu la fel s-a intamplat si in cazul echipei gazda. Dupa o presiune sufocanta a ardelenilor, Vasluiul a iesit ucigator pe contraatac in minutul 78, cand Canu a degajat din propriul careu in cealalta jumatate de teren la Adailton. Brazilianul a preluat elegant, a trecut in dribling de Cojocnean si a inscris cu stangul pe langa Popa, anuland orice emotii pentru finalul meciului.

FC Vaslui : 1. Kuciak – 3. Papp, 28. Cânu, 6. David Rivas, 20. Milanov – 11. Milisavijevici (2. Campano ’75), 4. Ghencev, 30. R. Costin. 18. Sanmartean – 10. Adailton (19. Temwanjera ’90+3), 25. Yero Bello (9. Pouga ’68). Antrenor: Viorel Hizo.

Universitatea Cluj: 12. M. Popa – 18. Ungurusan, 5. Pele, 6. Abrudan 16. Ascoli – 8. Menassel, 14. Bazzi (10. Pacurar ’68) – 22. Bostina (20. Cojocnean ’61), 30. Ad. Cristea, 7. Delgado – 26. Tony (11. Machado ’72). Antrenor: Ionut Badea.

Arbitri: Augustus Constantin (central) – Adrian Vidan, Catalin Savu (asistenti) – Emil Voicu (rezerva).

Observatori: Cornel Cacovean, Constantin Gheorghe.

La partida de la Vaslui au asistat aproximativ 4.000 de spectatori, printre care si 40 de fani ai formatiei Universitatea Cluj.

Anunțuri

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 07/03/2011, in FC Vaslui, Fotbal, Liga 1, Sporturi regionale, U Cluj and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: