Bjelanovic a adus victoria CFR-ului cu Dinamo

CFR Cluj a castigat cu 1-0 partida de pe teren prorpiu cu Dinamo, singurul gol al meciului fiind marcat de Sasa Bjelanovic in minutul 25. Victorie meritata a clujenilor in fata unei echipe care nu a aratat mare lucru, in afara unor faulturi tari pe final de meci. N’Doye a fost eliminat in minutul 86 in urma unor astfel de intrari.

Inceput cu o intarziere de cateva minute, din cauza vizibilitatii reduse provocata de fumigenele galeriei clujene, meciul dintre CFR si Dinamo a inceput in forta, fiecare dintre cele doua formatii incercand inca din start sa se impuna.

Gazdele au avut prima ocazie de gol in minutul 4, prin Cadu, care a primit o minge buna din cornerul executat de Culio, dar lovitura sa de cap a ajuns cu destule emotii in bratele lui Dolha. Replica dinamovistilor a venit dupa alte patru minute de joc aprins, Adrian Cristea sutand superb de la peste 30 de metri, dar putin pe langa poarta lui Nuno Claro. Si celalalt Cristea al dinamovistilor si-a creat o buna ocazie de a marca dupa o greseala a lui Edimar, insa nu i-a iesit scarita peste portarul clujenilor.

Marius Nicolae l-a solicitat serios si el pe Nuno Claro in minutul 12, cu un sut frumos la semi-inaltime de la distanta, dar portarul campioanei a fost pe faza. Jocul s-a mutat apoi la cealalta poarta, unde Bjelanovic a trimis cu capul peste transversala din centrul careului. Jocul pe contre a mutat actiunea iar la poarta CFR-ului, Adrian si Andrei Cristea trecand pe rand pe langa deschiderea scorului.

Aceasta a venit insa la poarta lui Dinamo, in minutul 25. CFR a creat o actiune de atac magnifica, De Zerbi a primit in stanga, a patruns si a pasat la intalnire in fata portii, iar Bjelanovic, venit in viteza din spate, a trimis in plasa din fata portarului. Golul a dat mai mult curaj ardelenilor, care au avut mai mult initiativa in partea a doua a primei reprize. Tomas Costa putea marca primul sau gol pentru CFR Cluj cu doua minute inainte de pauza, insa Dolha a intervenit salvator si a scos de la vinclu sutul fenomenal din lovitura libera al argentinianului.

 

Desi Dinamo trebuia sa ia cu asalt careul advers in repriza secunda, elevii lui Ioan Andone au acceptat dominarea clujenilor, fiind lipsiti de idei si solutii chiar daca in teren au intrat dupa pauza Bordeanu si Marius Alexe. In schimb, tot clujenii au fost mai incisivi, acelasi Bjelanovic fiind aproape de dubla in minutul 62.

Jocul a devenit din ce in ce mai aprig pe final, ambele echipe luptand intens pentru fiecare minge. Si-au facut aparitia si nervii, iar in consecinta si intrarile dure la minge sau la adversar, dar Alexandru Deaconu s-a aratat foarte ingaduitor la faulturile tari. Andrei Cristea n-a primit nici galben pentru un fault tare, Moti a vazut doar avertisment pentru o intrare criminala cu talpa la Bud, iar Bjelanovic nu a primit un cartonas galben pentru un hent intentionat in careul advers, acesta trebuind sa fie al doilea avertisment al marcatorului de la CFR.

Din minutul 86 Dinamo a jucat in inferioritate numerica, dupa ce N’Doye a vazut al doilea cartonas galben in urma unui fault dur la Tony si a fost eliminat. Primul galben il primise tot in urma unei intrari tari la Peralta in primele minute ale reprizei secunde.

Dinamovistii n-au beneficiat deloc de sprijinul fanilor la acest meci, din cauza unei decizii discriminatorii a oficialilor clujeni, care nu sunt la prima abatere de acest gen. Suporterilor lui Dinamo nu le-a fost permis accesul in sectorul dedicat oaspetilor decat daca au buletin de Bucuresti, decizie cel putin tampita a conducerii CFR. Clujenii au profitat astfel de faptul ca de la Bucuresti au venit mai putin suporteri, dar si-au batut joc de sutele de fani dinamovisti din Ardeal care s-au deplasat zeci de kilometri pentru a-si vedea favoritii la Cluj. Acestia au fost tinuti insa la poarta stadionului fara mila.

CFR Cluj: 1. Nuno Claro – 2. Toni, 20. Cadu (24. Rada ’80), 13. Piccolo, 67. Edimar – 28. E. Kone (85. Bud ’62), 11. Costa, 18. Peralta, 19. Culio – 10. De Zerbi, 32. Bjelanovici (16. Bastos ’78). Antrenor: Sorin Cârtu.

Dinamo: 12. Dolha – 3. Rubio, 4. Moti, 21. D. Grigore, 2. Diabate (16. Bordeianu ’46) – 17. An. Cristea (22. Torje ’70), 29. N’Doye, 7. Munteanu, 20. Ad. Cristea – 19. L. Ganea (10. Alexe ’46), 9. M. Niculae. Antrenor: Ioan Andone.

Cartonase galbene: Bjelanovici ’49, Bud ’72, Nuno Claro ’74 / N’Doye ’57, ’86, Moti ’68.

Cartonas rosu: N’Doye ’86.

Anunțuri

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 07/11/2010, in Fotbal and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Se pare ca a cam fost offside la Culio la golul CFR-ului. Dar nu conteaza, Dinamo trebuie batuta prin orice mijloace.
    Trebuie sa rcunoastem insa ca ardelenii i-au supus pe militieni unei presiuni continue si ca astfel victoria e meritata. Bravo lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: