Derby-ul Clujului s-a incheiat nedecis

Univeristatea Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputata pe terenul din Alba Iulia cu rivala de la CFR Cluj. Claudiu Niculescu a deschis scorul direct din lovitura libera, iar Lacina Traore a egalat, tot in urma unei faze fixe. Ambele goluri au fost marcate in prima repriza. CFR a mai avut o bara prin Peralta in startul reprizei a doua.Stadionul Cetate din Alba Iulia s-a dovedit neincapator pentru multimea de suporteri clujeni care au umplut tribunele la cel mai asteptat derby al Ardealului, intalnirea dintre Universitatea Cluj si CFR Cluj.

Rivalitatea istorica dintre cele doua echipe s-a evidentiat nu doar in teren, ci si in tribune, unde cele doua galerii au creat un spectacol superb, atat prin coregrafiile impresionante, cat si prin cantecele, imnurile si scandarile de sustinere a echipei favorite.

Meciul a fost unul foarte bun, cu  multe actiuni disputate in viteza, o lupta acerba pentru minge si numeroase faze de poarta. CFR a avut primele faze ofensive ale meciului, dand cateva emotii la poarta lui Hutan, dar cei care au deschis scorul au fost „studentii”, la un sfert de ora de la startul partidei. Niculescu a dat lovitura, cum altfel decat din faza fixa, specialitatea casei la atacantul Universitatii.

Lemnaru a semnat apoi alte doua ocazii ale trupei lui Marian pana, pentru ca Lacina Traore sa restabileasca egalitatea dupa un alt sfert de ora de joc. Inaltul atacant a deviat de la prima bara, fara sanse pentru Hutan, o centrare din lovitura libera. CFR putea intra chiar in avantaj la pauza, daca mingea trimisa de Culio din doar 6 metri n-ar fi trecut peste poarta in minutul 44.

Partea secunda a intalnirii a debutat cu o noua ratare de zile mari a ceferistilor, Peralta trimitand cu capul in transversala la trei minute de la reluarea jocului. Traore a fost si el in fata golului in minutul 60, cand a scapat de marcaj si a ramas singur cu Hutan in careu, insa a sutat incredibil pe langa poarta.

Imediat dupa acest moment, Sorin Cartu l-a scos pe Traore de pe gazon, in locul sau intrand Cristi Bud. Si acesta a semnat cateva ocazii importante de a inscrie pentru CFR in minutele urmatoare, insa Hutan si apararea din fata lui s-au descurcat excelent.

De cealalta parte, jocul ofensiv a scazut mult in intensitate. Doar ocazia lui Delgado din minutul 69 a dat semnalul ca atacul Universitatii nu a adormit, fapt dovedit si de cele doua mari ratari ale lui Claudiu Niculescu din ultimele zece minute.

Anunțuri

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 24/09/2010, in CFR Cluj, Fotbal, Liga 1, Sporturi regionale, U Cluj and tagged , , , . Bookmark the permalink. 3 comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: