Steaua, la primul esec in Europa League

SOCCER-EUROPA/

Steaua a inregistrat primul esec in grupele Ligii Europa, pierzand pe teren propriu cu Fenerbahce Istanbul, singurul gol al meciului fiind inscris de Kazim in minutul 59.

Dupa doua remize albe in grupele Europa League, Steaua a intalnit pe teren propriu un adversar incomod, intr-o perioada nu tocmai linistita in Ghencea. Turcii de la Fenerbahce, desi au castigat doar un meci pana acum, pierzand cu Twente, nu au venit in Ghencea sa faca doar figuratie, si s-au instalat la carma jocului inca din start.

Prima repriza nu a fost una spectacloasa, meciul fiind lipsit de faze de poarta numeroase, sau actiuni de atac importante. Prima ocazie de gol a apartinut Stelei, prin Kapetanos (‘9), cel mai bun om de atac al lui Stoichita, insa mingea a intalnit plasa laterala a portii lui Demirel.

Abia in minutul 27 au reusit turcii sa puna cu adevarat presiune pe poarta lui Zapata, desi au dominat usor pana atunci, cei de la Fenerbahce nereusind sa se apropie amenintator de poarta Stelei. Kazim, Topuz si Gonul l-au luat pe rand la tinta pe portarul columbina al Stelei, care a scos incredibil doua suturi extrem de periculoase, al treilea trecand peste poarta.

Dupa alte trei minute, Zapata a mai intervenit salvator la un sut in forta al lui Topuz, acelasi goalkeeper columbian salvandu-si echipa inca o data in minutul 33 cand a scos de pe spatiul portii o minge trimisa de Kazim, pentru ca apoi Santos sa trimita peste poarta dupa o gafa a lui Baciu.

Finalul primei reprize putea aduce deschiderea de scor din partea Stelei, insa Surdu nu a profitat de o pasa excelenta de la Szekely si o pozitie ideala in careul turcilor, atacantul preferand sa amane sutul in loc sa traga direct pe poarta, fiind imediat deposedat.

Partea secunda a debutat cu alte doua ocazii mari de gol ale Stelei, insa Kapetanos nu a gasit spatiul portii adverse. Ce nu a reusit grecul a reusit Kazim in minutul 59, cand l-a executat scurt pe Zapata cu un sut din apropiere dupa o pasa de exceptie de la Roberto Carlos din stanga.

Incercarile disperate de a egala ale stelistilor s-au soldat pe rand cu esecuri, Kapetanos fiind lipsit de inspiratie in fata portii, in timp ce Surdu a fost aproape inexistent pe tot parcursul meciului.

Meciul de pe arena Steaua a fost urmarit de aproximativ 14.000 de spectatori, intre care s-au aflat si aproape 1.200 de fani ai oaspetilor.

O parte a fanilor care il contesta pe finantatorul Stelei, Gigi Becali, a stat la tribuna a II-a. Peluza Sud a fost ocupata de aproximativ o suta de persoana, iar Peluza Nord a fost doar pe jumatate ocupata.

La prezentarea echipelor, antrenorul Mihai Stoichita a fost singurul huiduit.

Suporterii au continuat sa-l conteste pe finantatorul Gigi Becali, iar majoritatea spectatorilor au aplaudat gestul lor.

Galeria echipei Fenerbahce a aprins aproximativ 20 de torte, la inceputul primei reprize.

Steaua: 1. Zapata – 4. Golanski, 17. Baciu, 24. Ghionea, 5. I. Rada – 7. Szekely (23. D. Moreno ’67), 26. Bicfalvi (25. Onicas ’42), 14. Toja, 16. Nicolita – 9. Kapetanos, 11. Surdu. Antrenor: Mihai Stoichita.

Fenerbahce: 1. Volkan – 77. Gokhan Gonul, 58. Bilica, 6. Lugano, 3. Roberto Carlos – 66. Mehmet Topuz, 5. Emre, 27. Santos (17. Bilgin ’89) – 16. Cristian, 20.Ozer (6. Vederson ’71) – 8. Kazim (21. Selcuk ’86). Antrenor: Christoph Daum.

Cartonase galbene: Bicfalvi ’19, Golanski ’37, Toja ’88 / Lugano ’28, Kazim ’45+2, Emre ’82, Gonul ’90.

Meciul de pe arena din Bulevardul Ghencea a fost condus de o brigada din Scotia, formata din Douglas McDonald (central), William Conquer si Graham Chambers (asistenti). Asistentii suplimentari au fost Alan Muir si Steve Conroy, iar rezerva Steven Mclean. Delegatul UEFA a fost desemnat norvegianul Svein Johannessen, iar observatorul pentru arbitri a fost ungurul Laszlo Vagner.

Anunțuri

About Irina Maxim

Jurnalist

Posted on 23/10/2009, in Fotbal, Steaua and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: