Timisoara primeste cele 6 puncte de la TAS si va juca in Champions League
Scris de Irina Maxim pe 11/06/2009
FC Timisoara urca pe locul al doilea al clasamentului, obtinand calificarea in preliminariile Champions League, dupa ce a reprimit cele 6 puncte de la TAS. Dinamo coboara astfel pe pozitia a treia si va juca in preliminariile Europa League.
Printr-un comunicat oficial postat pe site-ul TAS se decide anularea deciziei de retragere a celor 6 puncte obtinute de FC Timisoara: “Penalizarea cu sase puncte a SC FC Timisoara SA, decisa de Comisia de Disciplina a FIFA in data de 3 septembrie 2008 si aplicata de FRF printr-o hotarare din 4 septembrie 2008 este anulata”
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dat joi dimineata o decizie favorabila in cazul FC Timisoara, echipa de pe Bega reprimind astfel cele 6 puncte retrase de FRF la cererea Comisiei de Disciplina a FIFA in septembrie anul trecut. Cu acestea si cu cele 61 de puncte acumulate in clasament, Timisoara trece pe pozitia a doua, cu un total de 67 de puncte, cu doua mai multe decat Dinamo care coboara pe locul trei.
Decizia TAS era asteptata de cateva saptamani, insa, dupa cateva amanari provocate de procedura, Marian Iancu, patronul Timisoarei, a solicitat ca decizia sa fie anuntata la o zi dupa incheierea campionatului, pentru a se asigra corectitudinea ultimei etape a sezonului.
“Am stiut ca TAS-ul va da punctele inapoi Timisoarei. O spun de-o luna de zile. Comitetul federal m-a insarcinat sa ma ocup de acest caz si am demonstrat de ce Timisoara are dreptate”, a declarat Dumitru Dragomir dupa aflarea deciziei.
Vasile Turcu, actionarul lui Dinamo a declarat ca “cele 6 puncte sunt meritate si chiar daca noi nu mai suntem pe locurile de Champions League, s-a facut dreptate. Timisoara merita sa primeasca punctele inapoi”.
Daca Unirea Urziceni s-a calificat direct in grupele Champions League din postura de campioana, FC Timisoara va avea de trecut de doua tururi preliminare pentru a ajunge acolo. Daca nu va trece de primul tur, Timisoara va juca in preliminariile Europa League, iar daca nu trece de al doilea tur, obtine calificarea in grupele Europa League.

















Virgil spus
Regulamentele FRF sunt calcate in picioare de TAS. Iancu a primit pe buna dreptate penalizarea de 6 puncte, pentru circul pe care l-a facut. Banditul, ar fi vrut sa dea lovitura in ultima etapa cu aceste 6 puncte reprimite, pentru a castiga campionatul, dar Cel de Sus a aranjat in cel mai corect mod posibil primele 3 clasate. Locul 2 al Timisoarei nu inseamna nimic. E primul loc care pierde. In ce priveste calificarea in grupe, din preliminarii, sa nu-si faca iluzii Jabba Iancu. Nu are nicio sansa.
Doamne! In ce tensiune ne-a mai tinut TAS-ul! Idioti nenorociti.